Secretarul de stat Raed Arafat le-a transmis oamenilor să stea în casă pe perioada furtunii. Meteorologii au anunţat furtună în această seară în Capitală, momentul cel mai intens al vijeliei fiind aşteptat să se petreacă după ora 20:00.
„Soluţia e să se adăpostească temporar până trece furtuna. La acest moment nu avem semnale de situaţii grave, cu excepţia a două persoane care au fost lovite de fulger în câmp”, a anunţat Raed Arafat. Secretarul de stat a precizat că nu există motive de panică. „Motive de panică, de reacţii exagerate, nu există, iar mesajele false date pe reţelele de socializare trebuie ignonate. Oamenii să evite să ia informaţii din surse dubioase”, a subliniat Raed Arafat.